Compania americană Apple intenţionează să lanseze, în trimestrul al patrulea, o versiune cu preţ redus a telefonului iPhone, dezvoltată pe baza playerului muzical iPod Nano
Apple a transmis, la 5 iulie, o cerere de înregistrare a unui patent tehnologic referitor la un terminal portabil multifuncţional, controlat prin intermediul unui dispozitiv circulat de tip "touchpad", similar celui utilizat de iPod Nano.
Un purtător de cuvânt al Apple a refuzat să comenteze informaţiile.
iPhone, echipat cu un player muzical şi un browser Web, a fost lansat în SUA la 29 iunie, iar analiştii estimează că în primele trei zile au fost vândute 700.000 de unităţi. Terminalul poate fi achiziţionat pentru 500 sau 600 de dolari, în funcţie de memoria oferită.
Vânzările telefonului sunt limitate de preţul relativ ridicat, în condiţiile în care consumatorii americani au tendinţa de a cheltui mai puţin de 100 de dolari pentru achiţionarea unui terminal mobil.
Pe de altă parte, analiştii prognozează că lansarea unei versiuni mai ieftine de către Apple, liderul pieţei playerelor muzicale digitale, ar reprezenta o ameninţare semnificativă pentru producătorii consacraţi de telefoane mobile, precum Nokia, Motorola, Samsung şi Sony Ericsson.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu