vineri, iulie 27, 2007

gratuit = bani...

Cine nu crede că din software oferit gratis se pot câştiga zeci de milioane de dolari se înşeală, scrie în ediţia lunii august a noii reviste de lifestyle digital go4it!, editată de Ziarul Financiar, care va apărea pe 31 iulie la toate centrele de difuzare a presei.
Iată exemplul Mozilla, o fundaţie non-profit înfiinţată în 2003, care doi ani mai târziu era nevoită să-şi adauge o subsidiară care să gestioneze milioanele de dolari profit, să coordoneze activităţile de R&D şi marketing pentru produsele şi tehnologiile gratuite/open source marca Mozilla.
Totul a început în urmă cu doar patru ani, când zece pasionaţi de software au hotărât să ducă mai departe proiectul Mozilla, aparţinând unei companii aflate în pragul falimentului. S-au constituit în Fundaţia Mozilla şi au creat Firefox - aplicaţia vedetă a proiectului Mozilla, în fapt un browser web.
Noua "poartă de acces la Internet", web browser-ul oferit 100% gratuit, s-a dovedit mai bun, mai sigur, mai avansată faţă de Internet Explorer, aplicaţia similară oferită de Microsoft ca parte a sistemului de operare Windows. Ediţia lunii august a revistei go4it! dezvăluie că din momentul apariţiei în scena "open-source & free software", Firefox a muşcat continuu din cota de piaţă a Microsoft Internet Explorer. Zecile de milioane de dolari (circa 70, după unele estimări) câştigate de Fundaţia Mozilla de pe urma Firefox au venit, mai toate, din partea gigantului Google – rival temut al Microsoft. Parteneriatul dintre Mozilla şi Google prevedea ca motorul de căutare implicit din Firefox (atât din pagina de start cât şi din bara de căutare integrată) să fie Google Search. Fundaţia a înregistrat pe 2005 venituri de 55 milioane dolari– după cum confirma recent Mitchell Baker, CEO Mozilla.
În prezent, Firefox este aplicaţia de navigare pe Internet preferată de mai bine de 20% dintre internauţii europeni, iar acest procent nu s-a oprit încă din creştere. Tot din noul număr go4it! care apare în data de 31 iulie, cititorii vor afla povestea Ivonei, purtătoarea digitală de cuvânt pe care dacă o angajezi în compania ta, va răspunde la telefon în engleză sau chiar în română, oferind informaţii clienţilor ca o secretară veritabilă.

Niciun comentariu: