joi, mai 29, 2008

Despre SPAM, în România

În urma finalizării unora dintre investigaţiile demarate ca urmare a plângerilor privind transmiterea de comunicări comerciale nesolicitate prin intermediul poştei electronice, Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI) a constatat, în opt dintre cazuri, săvârşirea contravenţiei constând în transmiterea de comunicări comerciale nesolicitate, aşa cum este definită de Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată, şi a aplicat şapte amenzi în cuantum de 1.000 lei fiecare şi una în valoare de 2.000 lei.

Au fost sancţionate, în ordinea cronologică a aplicării amenzilor: S.C. Managementproiect S.R.L. din Târgu-Jiu, S.C. Curtea Veche Publishing S.R.L. din Bucureşti, S.C. Elitech Mit S.R.L. din Olteniţa, S.C. E-Student Consult S.R.L. din Bucureşti, S.C. Chris&Chris Solutions Co S.R.L. din Bucureşti, S.C. Ghizbi S.R.L. din Bucureşti şi două persoane fizice din Bucureşti. De asemenea, deoarece nu a furnizat informaţiile solicitate de ANRCTI, S.C. Westfloor Profesional S.R.L. din Bucureşti a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 1.000 lei.

Constituie contravenţie, conform Legii nr. 365/2002, trimiterea prin poştă electronică, fără obţinerea în prealabil a consimţământului expres al destinatarului, a unei comunicări comerciale, adică a unui mesaj destinat să promoveze, direct sau indirect, produsele, serviciile, imaginea, numele ori denumirea, firma sau emblema unui comerciant sau membru al unei profesii reglementate.

-despre cum puteți raporta spamul, citiți tot articolul aici-

miercuri, mai 28, 2008

Lansare de carte


MacUser.ro si Editura Meteor Press va invita, in cadrul Targului International de Carte Bookfest 2008, la evenimentul de lansare a volumului
Despre Macintosh si sistemul de operare MAC OS X (ghid practic si accesibil referitor la problemele curente cu care se poate confrunta un utilizator de Macintosh), autori Sorin Paliga (lingvist, specializat in limbile ceha şi engleza, profesor la Catedra de Limbi si Literaturi Slave a Universitatii din Bucuresti) si Sergiu Partenie (specialist in sisteme Unix, administrator tehnic al site-ului macuser.ro).

Prezentarea cartii si sesiunea de autografe vor avea loc la Romexpo (Bucuresti) in spatiul rezervat Editurii Meteor Press, pavilion 14, stand 7, în data de 5 iunie, orele 18:30.

Protecția copiilor pe internet


Majoritatea copiilor navighează pe Internet nesupravegheaţi şi îşi transmit datele personale, în acest fel putând fi victime ale infracţionalităţii, potrivit unui studiu realizat la nivel naţional de Romtelecom şi UNESCO.
Studiul efectuat în luna aprilie, a cuprins 3.000 de elevi, cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani, din principalele oraşe ale ţării, inclusiv Bucureşti.
Potrivit rezultatelor studiului, 45% dintre copiii chestionaţi au transmis date personale despre ei pe internet. Cei mai multi dintre elevii intervievaţi (62%) au vârste cuprinse între 11 şi 15 ani. Mai mult de jumătate dintre elevii care au participat la studiu nu au niciun părinte alături atunci când utilizează internetul, în timp ce 38% sunt secondaţi de părinţi doar uneori. De asemenea, 46% dintre respondenţi au recunoscut că primesc mesaje pe e-mail de la persoane pe care nu le cunosc, iar 22% dintre aceştia chiar răspund mesajelor venite de la necunoscuţi.
În aceeaşi lună, Romtelecom a mai realizat un studiu online la care au participat 300 de părinţi, din care a rezultat că numai 8% dintre aceştia ştiau că au fost postate pe site-uri web, de către copiii lor, date personale ale acestora.
"Plecând de la aceste date îngrijoratoare şi fiind conştienţi de faptul că Internetul o să fie accesibil din ce în ce mai multor copii, am gândit, împreună cu Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor (APC) din România, site-ul www.internetsigur.ro, un instrument de lucru dedicat atât celor mici, cât şi părinţilor şi educatorilor preocupaţi de securitatea puştilor în lumea virtuală".
Pe www.internetsigur.ro, copiii pot învăţa cum să-şi protejeze identitatea şi cum să recunoască şi să evite pericolele de pe internet.
Potrivit autorilor studiului, părinţii şi profesorii trebuie să se implice şi să fie atenţi la modul în copiii folosesc datele personale ca să interrelaţioneze în mediul virtual.

Internauții și răbdarea


Utilizatorii de internet sunt din ce în ce mai egoişti şi mai nerăbdători atunci când navighează online, potrivit studiului anual privind comportamentul online realizat de Jakob Nielsen.
Potrivit studiului menţionat, oamenii sunt din ce în ce mai lipsiţi de răbdare atunci când navighează pe internet. În loc să navigheze pe un site, majoritatea utilizatorilor obişnuiesc să acceseze paginile electronice rapid şi să găsească ceea ce îi interesează, după care pleacă de pe site.
În plus, majoritatea internauţilor ignoră eforturile depuse pentru a-i face să petreacă mai mult timp pe site şi sunt suspicioşi faţă de promoţiile realizate pentru a le atrage atenţia.
În prezent, 75% dintre persoane accesează internetul în scopuri precise.
"Deşi designul site-urilor s-a îmbunătăţit, acestea nu reuşesc să atragă interesul internauţilor pentru că aceştia sunt obişnuiţi cu mediul interactiv", a spus Jakob Nielsen, care a remarcat că oamenii navighează actualmente online ştiind exact ce şi de unde vor, motiv pentru care este dificil de ajuns la ei prin intermediul promoţiilor sau al altor opţiuni editoriale. "Internauţii au fost întotdeauna nerăbdători şi acum sunt şi mai mult. Oamenii vor site-uri unde să afle exact ce îi interesează, pentru că au foarte puţină răbdare", a spus el. "Nu cred că site-urile conştientizează asta deocamdată. Proprietarii de pagini electronice consideră că site-urile lor sunt speciale şi interesante şi că internauţii ar trebui să fie fericiţi cu informaţiile postate pe ele", menţionează autorul studiului.
Internauţii care navighează pe diverse pagini de internet sunt frustraţi de extrasele, widget-urile şi aplicaţiile adăugate la site-uri pentru a le face mai prietenoase, apreciind că acestea nu fac decât să prelungească timpul de încărcare a site-urilor.
Studiul observă şi existenţa unor schimbări importante în modul în care utilizatorii ajung la site-urile care îi interesează. Astfel, în 2004, 40% dintre internauţi vizitau site-uri şi navigau până la conţinutul care îi interessa, în timp ce 69% foloseau link-uri detaliate pentru a ajunge acolo unde vroiau. Anul acesta, doar 25% dintre internauţi mai accesează prima pagină a site-urilor.
"Acest lucru arată că motoarele de căutare domină internetul", a spus Nielsen, care a atras atenţia că acest lucru nu înseamnă şi că aceste motoare sunt perfecte. "Atunci când te uiţi la persoanele care efectuează căutări, constaţi că de multe ori nu obţin rezultatul dorit", a precizat autorul studiului, menţionând că, pe termen lung, "cine vrea să surclaseze Google trebuie doar să realizeze un motor mai bun de căutare".

marți, mai 27, 2008

Marketing și Brand

Aproape 74% dintre advertiserii din Statele Unite folosesc tehnici de comunicare integrată de marketing pentru a-şi consolida brandurile, deşi există aspecte care pot fi încă optimizate, este concluzia unui studiu realizat de Association of National Advertisers (ANA).
Association of National Advertisers, care a realizat studiul, atrage atenţia că deşi majoritatea advertiserilor utilizează aceste tehnici, numai un sfert dintre ei consideră nivelul acestor tehnici ca fiind optim sau foarte bun.
Majoritatea nemulţumirilor sunt legate de chestiuni funcţionale (59% dintre respondenţi considerând acest aspect ca cea mai importantă barieră în succesul comunicării integrate) şi inconsistenţa strategică (42%).
Alte impedimente sunt bugetul insuficient (36%), lipsa unui standard în procesul de măsurare (36%), lipsa abilităţilor în domeniu al celor care lucrează în departamentele de marketing (33%) şi nevoia de "idei creative mari" care pot fi declinate pe medii variate (32%).
"Marketingul integrat este mai important ca oricând, mai ales acum, când puterea s-a transferat de la companii la consumator", a declarat Bob Liodice, preşedintele ANA, apreciind că advertiserii încă întâmpină dificultăţi în a renunţa la vechile structuri care le îngreunează eforturile.
Studiul a mai arătat că 87% dintre respondenţi lucrează cu agenţii specializate pentru a implementa campaniile integrate de marketing.
Respondenţii au indicat două modalităţi posibile pentru eficientizarea programelor de marketing: orientarea comunicării integrate de marketing către obiective strategice (opţiunea a 58% dintre intervievaţi) şi colaborarea strânsă cu agenţiile partenere în perioada de dezvoltare şi execuţie (55% dintre respondenţi).

Mincinosul Ballmer


Steve Ballmer, CEO al Microsoft, a declarat că achiziţia Yahoo nu era una strategică pentru compania sa, menţionând că Microsoft poate face şi alte investiţii cu suma de aproape 50 de miliarde de dolari oferită pentru cumpărarea Yahoo.
"Yahoo nu a fost niciodată strategia pe care o urmăream", a declarat Steve Ballmer, la o conferinţă susţinută la Moscova. "Vom investi în câteva noi achiziţii. Poţi face multe lucruri cu 50 de miliarde de dolari", a mai spus Ballmer. După ce a înaintat o ofertă nesolicitată în valoare de 47,5 miliarde de dolari pentru preluarea Yahoo, care a fost respinsă, Microsoft este în prezent interesat de achiziţionarea motorului de căutare al Yahoo.

13 legende pentru Bacău



Tempo Advertising a realizat şi implementat campania de promovare a judeţului Bacău intitulată "13 legende pentru Bacău", ambasadorii judeţului fiind aleşi printr-un sondaj de opinie în rândul băcăuanilor.
Obiectivele campaniei de promovare a judeţului Bacău au fost construirea unei identităţi puternice pentru judeţul Bacău, atât la nivel local, cât şi naţional, promovarea cu succes a valorilor locale şi naţionale, prin folosirea unor simboluri incontestabile - personalităţile judeţului şi crearea unui sentiment de mândrie locală în rândul băcăuanilor.
Echipa Tempo Advertising care lucrează la acest proiect este formată din Laura Ghinea - Senior Copywriter, Fabiano Marques - Art Director, Mihaela Neacşu - Media Director, Raluca Bob - Client Service şi Alexandra Ion - PR Consultant.

luni, mai 19, 2008

Gheorghe - un țăran

Realitatea TV, transmite că Andrei Gheorghe, surprins miercuri seară conducând în stare de ebrietate, a fost suspendat din rolul de comentator al emisiunii "Meciul serii", care va debuta luni.
"Postul Realitatea TV a decis suspendarea lui Andrei Gheorghe până la clarificarea circumstanţelor în care s-a produs incidentul de miercuri, dintre realizatorul de televiziune şi un agent de circulaţie", se arată în comunicatul postului.
În locul lui Andrei Gheorghe, postura de comentator al emisiunii "Meciul serii" va reveni lui Mihai Tatulici.
Potrivit Poliţiei Capitalei, Andrei Gheorghe a fost prins miercuri seară, în jurul orei 19.30, conducând în stare de ebrietate. "El avea alcoolemia de 0,17 grame la mie. I-am suspendat permisul pentru 90 de zile şi l-am amendat contravenţional", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.

Spații de relaxare în Bucureşti

O echipă de arhitecţi de la Asociaţia Spaţiu Urban Bucureşti, a trasat, sâmbătă, o linie albastră, de nouă kilometri, care leagă zone importante din centrul Bucureştiului, unde urmează să fie amenajate spaţii de relaxare pentru localnici!
Arhitecţii au pornit, de la şase dimineaţa, pe traseul Ateneul Român, Piaţa Unirii, strada George Georgescu (fosta Calea Rahovei), strada Uranus, Muzeul Naţional al Artei Contemporane, Podul Izvor, Sala Palatului, Piaţa Amzei, Atheneul Român. Pe traseu, ei şi-au explicat ideile pentru fiecare loc, arătând exact ceea ce înseamnă Proiectul Transcentral Urban Bucureşti, iniţiat de 14 birouri de arhitectură, în urmă cu un an, şi prezentat la Anuala de Arhitectură de la Bucureşti. Scopul proiectului este să redea Bucureştiului oamenilor care locuiesc aici, cei care ar trebui să îl vadă şi să îl parcurgă relaxaţi. Tot traseul a fost filmat de echipa regizorului Cristi Puiu, filmul urmând a fi prezentat la Anuala de Arhitectura de la Bucureşti din acest an, precum şi la Festivalul Internaţional de Arhitectură de la Londra. În proiect sunt abordate mai multe tronsoane, planul de fezabilitate pentru primul tronson (Piaţa Romană - Piaţa Unirii) fiind aprobat pe 8 mai de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Proiectul arhitecţilor include un ansamblu de zone şi "camere urbane". Astfel, circuitul bucureşteanului care vrea să se relaxeze va trece prin „Piaţa turistică” (Piaţa Amzei) şi camera „Podul” (zona 1), „Camera de cultură clasică” (Piaţa Enescu) şi „Camera academică” (Universitatea Bucureşti, UAIM) - zona 2 -, „Camera istorică” (Centrul istoric), „Camera de entertainment, de cultură populară de consum” (Unirea Mall, Bulevardul Unirii) şi „Camera mistică tradiţională” (Dealul Mitropoliei) - zona 3 -, „Camera de cultură alternativă” (Rahova-Uranus) şi „Camera de cultură contemporană” (Muzeul Naţional al Artei Contemporane) - zona 5 - şi „Camera de ambianţă” (strada Arthur Verona – Piaţa Lahovari), care face parte din zona 6.

Rogalski Grigoriu - nominalizare la CIRP

Agenţia de PR Rogalski Grigoriu este nominalizată la Chartered Institute of Public Relations (CIPR) Excellence Awards, cu campania Millennium Bank - "Un brad pentru toţi românii", proiect finalist la categoria "Broadcast" şi care intră în faza finală de jurizare.
Categoria "Broadcast" din cadrul CIPR Excellence Awards premiază campaniile europene care s-au remarcat printr-un număr impresionant de ştiri TV şi Radio.
Aceasta este prima dată când o campanie dezvoltată în România intră pe lista scurtă a festivalului de excelenţă în PR coordonat de cea mai veche organizaţie profesională de specialişti în relaţii publice din Europa – CIPR.
Premiile CIPR reprezintă o formă de recunoaştere a profesionalismului în PR, fiind atribuite de un juriu de aproximativ 60 de specialişti, toţi membri ai Chartered Institute of Public Relations. CIPR este cea mai mare organizatie europeana de specialisti in PR, specializata in programe de training, recunoastere si premiere a celor mai valoroase campanii de comunicare din Europa. În cadrul CIPR) Excellence Awards sunt în total 28 de categorii standard, la care se adaugă două premii speciale, pentru cel mai bun comunicator şi cel mai bun jurnalist al anului. Câştigătorii pe fiecare categorie vor fi anunţaţi în cadrul unei ceremonii speciale la Londra, pe 15 septembrie.
Rogalski Grigoriu este prima agenţie din România căreia International Public Relations Association (IPRA) i-a acordat trofeul Golden World Award, considerat Oscarul PR-ului, pentru cea mai bună lansare a unui brand la nivel internaţional, precum şi prima deţinătoare a trofeului SABRE European Awards pentru excelenţă în crisis management. Având o echipă de 15 consultanţi specializaţi prin Chartered Institute of Public Relations, precum şi competenţe extinse în comunicare, prin cursuri de Creative Planning, Idea Management şi Competitive Intelligence, Rogalski Grigoriu este agenţia de PR cu expertiză completă în consumer, healthcare, business-to-business, financial, real estate, retail, litigation PR, crisis & issues management.

Nesimțirea 'vedetelor'

un om prost, parvenit și îngâmfat, altfel moralist și justițiar...



același huligan, acum câțiva ani...

joi, mai 15, 2008

Scade rata pirateriei - cresc pierderile

Pierderile industriei de software din România cauzate de piraterie au crescut, în 2007, la 151 milioane dolari, de la 49 milioane dolari în urmă cu cinci ani, chiar dacă rata pirateriei a scăzut de la 73% la 68%, reiese din studiul publicat, miercuri, de Business Software Alliance (BSA).
"Continuarea reducerii pirateriei va aduce beneficii semnificative pentru consumatorii locali, companiile locale de servicii şi produse software, pentru micile afaceri şi pentru societatea românească în ansamblu", a declarat, într-un comunicat, avocat Magda Popescu, reprezentantul BSA în România.
BSA este o asociaţie internaţională ce reprezintă industria mondială de software. Anul trecut au avut loc mai mult de 650 de raiduri împotriva pirateriei, iar două cazuri de piraterie au fost încheiate cu condamnare la pedepse de peste 5 ani de închisoare, cu executare.
În studiu se arată că ţările din Europa Centrală şi de Est cu cea mai mare rată a pirateriei au fost Armenia - 93%, Azerbaidjan - 92% şi Moldova - 92%, iar printre ţările cu cel mai mic grad de piraterie s-au numărat Republica Cehă - 39%, Ungaria - 42% şi Slovacia - 45%.
Dintre cele 108 ţări analizate, pirateria software pentru PC-uri a scăzut în 67 de state şi a crescut doar în opt dintre acestea.
Totuşi, ca urmare a faptului că piaţa globală de PC-uri a crescut mai rapid în ţările cu un nivel ridicat al pirateriei, rata globală a devenit mai mare cu trei puncte procentuale, ajungând la 38% în 2007.
Studiul, dat publicităţii de BSA, a vizat 108 ţări şi a fost realizat independent de către International Data Corporation (IDC) şi ia în calcul programele de calculator care rulează pe PC-uri, inclusiv desktop-uri, laptop-uri şi ultra-portabile. Studiul nu include alte tipuri de software, precum cele pentru server sau mainframe.

Trilulilu, acest youtube românesc

Noul acţionar majoritar al Trilulilu, platforma românească de partajare de fişiere video, imagini şi audio, este investitorul francez Alexis Bonte, care a achiziţionat 41% din acţiuni pentru care a plătit peste un milion de euro.
Alexis Bonte a achiziţionat 10% din acţiuni la începutul anului, controlând în prezent 51% din companie, se arată într-un comunicat al Trilulilu.
Ceilalaţi acţionari ai firmei sunt Sergiu Biriş, cu 23% din capital, Andrei Dunca, cu 12%, Vlad Gorgan, cu 12% şi alte două persoane fizice, cu câte 1%.
Firma va funcţiona în continuare sub forma juridică de societate pe acţiuni. Alexis Bonte va prelua funcţia de preşedinte, iar restul echipei executive va rămâne neschimbată, poziţia de director general fiind ocupată de Sergiu Biriş, iar cea de director tehnic de Andrei Dunca. "Lansarea de luni, 12 mai, a noii versiuni a site-ului, care conţine multe funcţionalităţi noi cum ar fi playlist-ul sau posibilităţile diverse de socializare, a fost un pas de bază pentru viitorul Trilulilu.
Resursele adiţionale pe care le primim acum ne vor permite să consolidăm dezvoltările tehnice, investind totodată în creşterea brand-ului şi a platformei în sine. În acelaşi timp, vom putea oferi servicii mai bune comunităţii de utilizatori şi dezvolta în continuare proiectul", a declarat, în comunicat, Sergiu Biriş. Omul de afaceri Alexis Bonte apreciază că site-ul a avut performanţe peste aşteptări, obiectivul investiţiei iniţiale fiind ca proiectul să ocupe, până la finele anului, un loc în top 5 în rândul site-urilor din România. "Acest obiectiv a fost deja atins, întărindu-ne astfel încrederea în puterea echipei şi a brand-ului în sine.
Pe termen lung, Trilulilu are potenţialul de a deveni site-ul numărul 1 în România, şi am decis astfel să investim resurse adiţionale pentru a-l ajuta să atingă acest nou obiectiv", a spus Bonte.
Trilulilu este primul site românesc de sharing (partajare de fişiere video, imagini şi audio) şi a a fost lansat oficial în ianuarie 2007.
În prezent, are o comunitate de peste 200.000 de utilizatori înregistraţi şi un trafic de aproximativ 3 milioane de vizitatori unici lunar.

Suficiența în publicitate

Andrei Cohn, Creative Director Cohn&Jansen / Ashley Holmes şi Costin Popescu, Creative Director CAP, doi dintre profesorii Şcolii de creaţie ADC*RO au declarat că se aşteptau la mai multă pasiune şi la o minimă documentare prealabilă despre publicitate, din partea cursanţilor şcolii.
Andrei Cohn şi Costin Popescu susţin, printre alte discipline, seminarul despre Poster în cadrul Şcolii de Creaţie ADC*RO, prima şcolă de creaţie din România, care sub egida Art Directors Club, beneficiază de know-how din partea elitei publicităţii româneşti.
În urma seminarului din 13 mai, cei doi tutori în cadrul Şcolii de Creaţie au declarat că se aşteptau la mai mult entuziasm din partea primei generaţii de studenţi, lipsa implicării acestora reflectându-se şi în slaba prezenţă la întâlnirile care au loc în agenţii.
"Nu există o documentare prealabilă a multora dintre studenţi despre ce înseamnă publicitatea. Mă aşteptam să văd la această şcoală oameni pasionaţi de publicitate care să aibă nişte cunoştinţe prealabile despre domeniu, ca un derivat al pasiunii lor. Dar aşteptările acestora sunt aşa cum am văzut, 100% de la industrie. Mi-e teamă că şcola o să fie în final mai folositoare nouă, pentru că ne vom cristaliza discursul prin susţinerea de prezentări", a declarat Andrei Cohn.
Deasemenea, conform declaraţiilor lui Cohn şi Popescu, prezentările tutorilor Şcolii sunt utile şi practicienilor industriei de publicitate, Andrei Cohn menţionând că el împărtăşeşte prezentările altor "colegi de catedră" care îi plac şi oamenilor din agenţia sa.
Cei doi profesori au spus însă că, dacă, în ciuda aparentei lipse de implicare din partea studenţilor, Şcoala va "da" cel puţin un om bine pregătit şi talentat industriei de publicitate, tutorii vor considera că efortul depus prin alocarea de timp şi resurse a meritat.
Pe de altă parte, studenţii Şcolii de Creaţie ADC*RO s-au declarat încântaţi de diversitatea de opinii, unele dintre ele contradictorii, de care beneficiază din partea tutorilor şi consideră că şcola le oferă un aport informaţional semnificativ. Ei apreciază faptul că abilităţile creative le sunt exersate în lucrul concret pe briefuri reale şi contactul direct cu oameni din agenţii.
Din rândul studenţilor, au existat şi opinii potrivit cărora cursurile nu merită taxa plătită de 500 de euro, multe din informaţii regăsindu-se în manuale de publicitate şi cărţile de specialitate.
Tot în categoria nemulţumirilor revendicate de studenţi se regăseşte şi redistribuirea lor la alte agenţii decât cele stabilite iniţial.
La seminarul despre Poster studenţii au aflat de la Andrei Cohn care sunt rădăcinile artistice ale afişului publicitar, el vorbindu-le studenţilor despre Toulouse Lautrec, Alphonse Mucha şi Leonetto Capiello (considerat părintele publicităţii în materie de afişaj) şi Lucien Bernhard. El a concluzionat că afişul sau posterul publicitar merită să fie preţuit mai mult decât o face publicitatea românească astăzi pentru că el urâţeşte sau dimpotrivă, înfrumuseţează spaţiul în care trăim, fiind singurul gen al publicităţii pe care oamenii îl primesc de bună voie în casă.
Costin Popescu le-a arătat studenţilor prezenţi la seminar o înregistrare video a unei şedinţe de brainstorming pe un brief concret din agenţie pentru a le seta acestora corect orizontul de aşteptare în ce priveşte procesul de generare şi selecţie a ideilor creative în munca din agenţie.

TrendSetter


sigur ați auzit acest cuvânt = trendsetter
poate că ați crezut ca numai o vedetă sau o persoană importantă poate fi trendsetter :)
ei bine, nu depinde decât de voi să deveniți trendsetteri, măcar în cercul vostru de prieteni, pentru început :)

iată aici, ghidul pentru primii pași

miercuri, mai 14, 2008

Excluderi din BRAT

Iată lista completă a companiilor excluse din BRAT: A Rond, Altitudini 33, Amo-Prodpress, Carp Media, Chamber Media, Daewoo Automobile România, Deloitte Consultanţă, Euronew Trading, Frigo Media, Motor Media Publishing, N&V Press Group, Plus Press, Press Grup, Pro-Editura şi Tipografie, Riviera Media Group, UPC România şi Vasicos Media.
Totodată, lista membrilor care au aderat la BRAT în ultima lună include companiile ARBOinteractive, Trilulilu, Andersen Media, Editor Media, Editura Horeca, Infoaliment, Confort Media, Scop Computers, European Media Invest, Mediaffaire şi Touchpoint Media.
BRAT este o organizaţie non-profit, constituită ca o asociaţie a industriei de publicitate, înfiinţată în 1998 de 33 de membri fondatori.
În prezent, BRAT are 245 de membri şi furnizează date referitoare la auditul tirajelor publicaţiilor din presa scrisă.
Din 2002, este furnizorul oficial al rezultatelor de audinţă pentru presa scrisă prin Studiul Naţional de Audienţă (SNA).
În ultimul an, BRAT a lansat Studiul de Audienţă şi Trafic Internet.

Flogos - Publicitate sau Efecte Speciale?


Un specialist în efecte speciale din Alabama a inventat o metodă de a umple cerul de nori de spumă în formă de logo-uri corporatiste, noul instrument de promovare celest fiind patentat sub numele de "flogos".
Francisco Guerra, care este magician şi specialist în efecte speciale, a dezvoltat un dispozitiv care produce bule umplute cu aer şi helium care pot fi modelate în diferite forme şi proiectate pe cer.
The Walt Disney Co va folosi una dintre maşinile de fabricat nori luna viitoare, pentru a trimite pe cer norişori în formă de Mickey Mouse la Walt Disney World din Orlando (Florida).
"Este o surpriză să te uiţi în sus şi să vezi un logo deasupra capului tău", a spus Francisco Guerra, a cărui companie, Snowmasters Inc, produce instalaţii care lansează nori falşi pentru efectele speciale ale fimelor hollywoodiene.
El a dezvoltat noul instrument de promovare Flogos şi tehnologia de producţie în mica sa fabrică din Alabama, locaţie pe care inventatorul norilor branduiţi o consideră ideală pentru că nu sunt mulţi locuitori care să pună întrebări în legătură cu norii de spumă care împânzesc cerul în zilele de testare.
Norii de spumă nu sunt dăunători mediului înconjurător, în compoziţia lor având cea mai mare pondere apă, aerul şi un agent pe bază de săpun care produce bule.
3500 USD pe zi este prețul de închiriere al unui asemenea utilaj...
În România? Nu știu, să vedem...

luni, mai 12, 2008

Torrent-e sau Torrent-uri


Site-ul TorrentSpy, inchis in urma cu cateva saptamani, a fost condamnat sa plateasca despagubiri de 110 milioane dolari.
Decizia vine la cateva saptamani dupa ce proprietarii site-ului TorrentSpy au decis, pe 24 martie, inchiderea acestuia, ca o metoda de protectie a utilizatorilor sai.
Site-ul se afla din februarie 2006 intr-un proces cu MPAA (Motion Picture Association of America), care il acuza de incalcare de copyright si facilitarea pirateriei de filme, prin publicarea de linkuri catre filme si muzica piratata.
Acum, procesul a fost finalizat si proprietarii site-ului au fost condamnati sa plateasca catre MPAA cate 30.000 $ despagubiri pentru fiecare din cele 3.699 materiale pentru care s-a stabilit incalcarea de copyright, in total 110 milioane $.
Compania care detinea site-ul, Valence Media, si proprietarii sai, Justin Bunnell si Wes Park, au declansat procedurile de faliment.
Decizia acestei plati compensatorii este una cele mai aspre intr-un astfel de caz.

joi, mai 08, 2008

Criză pe piața de muncă



România se află pe primul loc între cele 32 de ţări incluse într-un studiu al companiei Manpower privind deficitul de talente, care arată că 73% dintre angajatorii din România raportează dificultăţi în găsirea de candidaţi calificaţi pentru posturile disponibile.
Potrivit studiului, realizat prin chestionarea a 43.000 de angajatori din 32 de ţări şi teritorii la sfârşitul lunii ianuarie 2008, 31% dintre angajatorii din întreaga lume au probleme cu acoperirea necesarului de personal.
La nivel mondial, numărul angajatorilor care au dificultăţi în găsirea celor mai potriviţi oameni pentru a acoperi posturile disponibile a scăzut, de la 41% în 2007 la 31% în 2008.
România se află însă pe primul loc în lume în ceea ce priveşte angajatorii care indică probleme în acoperirea posturilor disponibile (73%), urmată de Japonia (63%), Hong-Kong (61%), Singapore (57%) şi Australia (52%).
Această problemă este mai puţin accentuată, dar la fel de importantă în ţari ca: India (12%), Marea Britanie (12%), Irlanda (14%), China (15%) şi Olanda (15%). “În România, această situaţie de criză confirmată de procentul deosebit de ridicat privind dificultatea ocupării posturilor vacante trebuie tratată cu seriozitate de toţi cei responsabili. Impactul deficitului de talente trebuie analizat în egală măsură la nivel naţional, cât şi la nivel de sector de activitate şi de companie", a declarat directorul general Manpower România, Camelia Stănculescu, citată într-un comunicat de presă.
Situaţia a fost determinată, pe de o parte, de dezvoltarea economică a României din ultimii ani, dar şi de criza de forţă de muncă din alte regiuni, potrivit lui Stănculescu.
"Enumerând aceşti factori, ne referim la creşterea economică importantă începând cu anii 2000 (generatoare de noi locuri de muncă), la migraţia masivă de forţă de muncă spre alte ţări dezvoltate din Europa şi SUA (peste 2,5 milioane de angajaţi şi studenţi) şi noul context demografic (scăderea natalităţii, îmbătrânirea populaţiei), dar şi la un sistem de educaţie inadecvat contextului globalizării, datorită unei corelari reduse dintre tendinţele economice mondiale, programele instituţiilor de învăţământ şi strategiile investitorilor în ceea ce priveşte calificările şi specializările necesare în această perioadă (precum ingineri, muncitori cu diverse calificări, specialişti în vânzări, manageri şi altele)", a mai spus directorul general Manpower România.
În topul posturilor cel mai dificil de ocupat în România se află cele de ingineri, urmate de muncitori calificaţi (electricieni, sudori, zidari), manageri, contabili, reprezentanţi de vânzări, şoferi, maşinişti, personal pentru restaurante sau hoteluri, muncitori necalificaţi şi tehnicieni. Cercetarea pentru România a fost realizată prin intervievarea a 841 de angajatori, dintre care 73% au indicat probleme în acoperirea posturilor.
Studiul are o marjă de eroare de +/- 3,4%.

-----
- Poate că tabelele din imagine sunt răspunsul la această problemă?
-----

marți, mai 06, 2008

Client Service versus Creație


AdBreak, editia 32 – Despre Client Service

Miercuri, 7 mai, incepand cu ora 19:30, in Spice Club (Calea Victoriei 21-23) are loc a 32-a editie AdBreak, dedicat de aceasta data provocarilor pe care le au oamenii angajati in departamentul de Client Service din agentiile de publicitate.
Andrei Hategan, moderatorul evenimentului, va discuta cu invitatii acestei editii despre clienti, echipe de creatie, stereotipuri, calitati si cum poti ajunge un bun project manager.

Impreuna cu Lorand Balint, Head of Brand Communication in Leo Burnett Romania si Regional Communications Director Sub-Saharan Africa, si Daniela Knecht, Deputy Managing Director, Client Service & Business Development McCann Erickson, vom afla ce diferente sunt intre a administra un cont international in comparatie cu unul local si cat de mult cresc pretentiile clientilor pe masura ce creatia este exportata in mai multe tari.

Un material filmat despre stereotipurile job-ului de Client Service, cu opinii ale oamenilor din doua agentii de publicitate, va fi urmat de o discutie cu Paula Hotea, fost Client Service Director al Saatchi & Saatchi, care va vorbi despre provocarile cu care se confrunta un Account si despre portretul robot al acestuia.
In partea de final, Cristiana Spataru, Client Service Director Grey Worldwide Romania, si Claudiu Dobrita, Creative Director Grey Worldwide Romania, impreuna cu Carmen Simion, Group Account Director Cohn&Jansen/Ashley&Holmes, si Andreea Catuneanu, PR&Advertising Supervisor GarantiBank, vor clarifica zvonurile conform carora intre departamentul de creatie si cel de Client Service ar exista un razboi latent si vor incerca sa explice care este de fapt job-ul Account-ului – sa vanda creatiile „de festival” ale agentiei sau sa modifice conceptele creative pentru a satisface cu orice pret clientul.

duminică, mai 04, 2008

Tempo Media cumpărată de Aegis Group

Grupul de comunicare Aegis a anunțat că va achiziționa Tempo Media.
Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică.
In urma achiziției, Tempo Media va fi integrată în divizia Aegis Media, schimbându-și denumirea în Vizeum, pentru a se alătura rețelei Vizeum a grupului Aegis, rețea lansată în 2003 și activă pe 43 de piețe.
Tempo Media – divizia de media a agenției de publicitate Tempo Advertising, deține active în valoare de 1,3 milioane euro.
Cheltuielile anuale cu publicitatea în România au urcat de la 230 milioane dolari în 2003 la 690 milioane dolari în 2007, factor care a determinat interesul grupului Aegis față de piața românească de profil.
Conform estimărilor, rata de creștere se va menține, piața urmând a depăși în 2009 nivelul de 1 miliard de dolari.
Din portofoliul de clienți ai Tempo Media fac parte Tuborg, Carlsberg, Skol, Orangina, Granini, Alka, Nutline, Băneasa, Boom, Cetelem (BNP Paribas) și Kiwi Finance.
Conform datelor de la Registrul Comerţului, Tempo Media este deţinută în totalitate, de Elamcero Ltd., un off-shore din Cipru.
Grupul Aegis este prezent în România prin compania de cercetare de piaţă Synovate şi agenţia de media digitală Carat.

sâmbătă, mai 03, 2008

Internetul încă e copil...

Internetul, care a împlinit 15 ani de la lansare, este încă "în perioada copilăriei", a declarat inventatorul său, cercetătorul britanic Tim Berners-Lee, informează BBC News Online.
El a făcut această declaraţie înainte de aniversarea a 15 ani din momentul în care codul World Wide Web (www) a fost făcut public de Cern (Centrul European pentru Cercetare Nucleară - n.red.), laboratorul care a dezvoltat internetul. Viitorul internetului va face ca "toate informaţiile din lume" să se afle la degetele utilizatorilor săi, spune Berners-Lee, care este optimist în ceea ce priveşte evoluţia internetului.
"Internetul a fost un instrument excelent pentru ca oamenii să facă mult bine, deşi există şi elemente negative în cadrul său", a adăugat el. Punerea internetului la dispoziţia publicului a avut un rol important în răspândirea utilizării sale la nivel internaţional. În prezent, pe plan internaţional există peste 165 de milioane de dite-uri diferite, potrivit companiei de cercetare online Netcraft.
"Experienţa dezvoltării internetului de atât de mulţi oameni care colaborau în întreaga lume a fost una fantastică. Experienţa colaborării internaţionale continuă. La fel, persistă şi senzaţia că abia am început să explorăm posibilităţile internetului", a adăugat Berners-Lee.
"Ceea ce este interesant este modul în care oamenii construiesc noi sisteme sociale, noi sisteme de apreciere şi noi sisteme de guvernanţă. Speranţa mea este că acestea vor conduce la noi modalităţi de lucru efectiv şi corect, pe care să le putem exploata la nivel global pentru a administra planeta", a adăugat el.
Omniprezenţa internetului creează impresia că succesul acestuia era garantat încă din momentul lansării, însă situaţia nu a fost întotdeauna aşa, a declarat Robert Cailliau, care a lucrat la dezvoltarea lui alături de Tim Berners-Lee. Decizia de a face public codul web nu a fost una luată cu uşurinţă de Cern. Cailliau a fost unul dintre cei care au colaborat la elaborarea unei propuneri tehnice incipiente pentru web şi a fost implicat şi în convingerea conducerii Cern să facă public codul acestuia. "Cea mai dificilă parte a fost să le explicăm adevărata natură a ceea ce urma să fie internetul. A trebuit să îi convingem că internetul va fi adoptat rapid şi se va dezvolta în ceva cu adevărat important, acesta fiind motivul pentru care Cern nu putea să îl păstreze şi trebuia să îl facă public", a spus el. Cailliau a spus că tehnologiile concurente, precum Gopher, un sistem dezvoltat de Universitatea din Minnesota, ofereau şi ele metode de utilizare a hyperlink-urilor pentru conectarea documentelor între computerele de pe internet.
"Dacă am fi cerut o taxă pentru World Wide Web aşa cum a făcut Universitatea din Minnesota cu Gopher, internetul nu ar mai fi ajuns ceea ce este acum", a spus el.

ARTE - must carry în România

Reprezentanţi ai postului franco-german ARTE au discutat la Bucureşti, cu membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului şi cablişti despre posibila revenire a postului pe piaţa din România.
În luna martie, Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a precizat, în cadrul unei şedinţe a Consiliului, că televiziunea ARTE studiază posibilitatea intrării pe piaţa TV din România.
"Canal ARTE studiază piaţa din România, cum ar putea să pătrundă şi ei (...). E un canal de dorit pe piaţa românească", a declarat atunci Răsvan Popescu. La rândul său, Radu Petric, preşedintele ACC, a explicat atunci că, pentru intrarea ARTE în România, sunt două posibilităţi.
"Una este cea comercială şi aici vedem care sunt condiţiile şi în ce măsură ei sunt interesaţi, şi alta este Guvernul României, care dacă semnează un acord internaţional, intră lângă TV5 şi am rezolvat-o", a afirmat Radu Petric. În plus, el a atras atenţia membrilor CNA că, în acest ultim caz, şi ARTE ar putea intra în "must carry", la fel ca TV5, care trebuie retransmis în mod obligatoriu de toţi cabliştii din România, potrivit unei modificări aduse Legii audiovizualului în decembrie 2007.
Acţiunea reprezentanţilor ARTE este susţinută de Ambasada Franţei şi Ambasada Germaniei, scopul acesteia fiind "de a prezenta canalul ARTE în România şi de a analiza posibilitatea de difuzare a acestuia pe reţeaua de cablu". Potrivit site-ului televiziunii, ARTE (Association Relative à la Télévision Européenne), creată printr-un parteneriat între Franţa şi Germania datând din 1988, s-a asociat cu alte televiziuni publice din Europa: RTBF în Belgia, TVE în Spania, TVP în Polonia, ORF, BBC etc. şi este retransmisă în mai multe limbi, în întreaga Europă, de la Strasbourg. ARTE (Association Relative à la Télévision Européenne) este un Grup European de Interes Economic (G.E.I.E.), creat pe 30 aprilie 1991, ai cărui poli sunt, la paritate, ARTE France şi ARTE Deutschland TV GmbH. ARTE este un simbol al cooperării europene.
Această televiziune, al cărei scop este favorizarea apropierii între popoarele Europei, propune programe informative, documentare şi emisiuni culturale. Postul de televiziune, prezidat de Gottfried Langenstein de la 1 ianuarie 2007, este unul independent, cu sediul actual la Strasbourg, în apropierea instituţiilor europene.
În 2006, ARTE avea o audienţă de 4,1% în Franţa şi 0,4% în Germania. ARTE a mai fost retransmis în România la începutul anilor '90, pentru o perioadă scurtă de timp.

Best of 2007 - Fotografii

Mediafax Foto organizează între 1 şi 31 mai, expoziţia în aer liber "Mediafax Foto - Best of 2007", care cuprinde 50 dintre cele mai bune fotografii realizate de fotojurnaliştii şi colaboratorii săi de-a lungul anului trecut.
Pe parcursul întregii luni, fotografiile vor fi expuse pe latura exterioară a gardului Muzeului Naţional de Artă al României dinspre Calea Victoriei.