sâmbătă, octombrie 04, 2014

Povestea croitorașului-cel-isteț și bogatului magenta


A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti.
Demult, tare demult, în vremurile pe care noi nu le-am prins, se întâmpla povestea asta: se făcea că era un oraș mare, cu oameni mulți și cu câțiva croitori. Și ei, croitorii, făceau haine pentru oamenii cu bani mulți. Ii îmbrăcau adesea în haine colorate, ca să-i facă mai vizibili, mai frumoși, uneori le acopereau defectele, alteori le lăudau calitățile… sigur, în funcție de cât plătea fiecare.
Se mai întâmpa uneori ca oamenii, nemulțumiți sau plictisiți de haine, să schimbe croitorul, în căutare de fală mai mare sau din dorința de a fi mai vizibili.
Dar, inevitabil, la un moment dat, criza mondială lovi orașul!
Banii erau mai puțini, dar oamenii tot voiau hainele colorate, care să le arate fala.
Și unul dintre croitori, mai nebăgat în seamă și ignorat chiar de colegii lui mai vestiți, se sfătui cu soața și schimbă tarifele, ca să facă oferta mai interesantă. Și bine făcu: începu să aibă din ce în ce mai mulți clienți, stârnind în branșă, pe rând, mai multe stări: neîncredere, mirare, invidie - mai ales din partea croitorilor de lux care vedeau cum le pleacă clienții…
În acest timp sosi în oraș un nou pesonaj bogat și excentric - toaletele lui, de culoare magenta, prețuiau mulți bani, mai mulți decât cele verzi, roșii, albastre sau portocalii.
Iar croitorii fremătau, neștiind cum să-l ademenească pe bogatul nou venit.
Dar la zvonul că banii se vor duce către istețul croitor, croitorii cu renume se uniră într-o uneltire demnă de povești.
Începură să lanseze zvonuri, mai întâi la clienții lor iar apoi către lumea care voia să-i aculte, cum că micul croitoraș nu avea etică în afacere: ba că răscroia, ba că făcea buzunarele prea mari sau prea mici, ba că nu cosea toți nasturii pe costum, ba chiar că dădea înapoi bani din onorariu -  toate astea în deplină înțelegere cu clienții cărora le făcea hainele...
Și cum deja vuia tot târgul, împăratul trimise să se cerceteze cu atenție cazul.
N-a fost ușor, vreo doi ani a cercetat omul de la Consiliul Coroanei pe la croitori, pe la oamenii făloși, că doar nu voia să atragă supărarea nimănui. Și la final a dat verdictul: 11 croitori mincinoși au fost prinși în vină și amendați.
Cu toate că nimeni nu a înteles de ce amenzile au fost reduse de la 4-8% din cifra de afaceri la doar 2,4-2,8%, croitorii nu s-au potolit - au vociferat, au plâns că sunt nevinovați, că ei nu iau, nu dau, nu mint, ba chiar au amenințat că nu mai discută cu stăpânirea...
Acum oamenii colorați, parte din ei făcuți hoți de croitorii ce i-au îmbrăcat au rămas cu un mare semn de întrebare: să se mai îmbrace oare la mincinoșii amendați?
Mai ales că Boier Magenta tot la istețul croitor își cheltui banii…




Ei, dragilor, am obosit și eu povestind atâtea - urmarea la o dată viitoare!

miercuri, mai 21, 2014

Borcanul de 10 kile

O piesă tot mai rară în gospodările moderne, borcanul de 10 kile, ăla care era umplut toamna de părinți, cu castraveciori, gogoșari sau murături asortate, avea și o viață activă în timpul primăverii...


Pentru că este iminent sezonul, iată și rețeta minunată a copilării nepervertite de sucurile chimice acide ale zilelor noastre:

- se culeg florile de soc, atât cât putem, fără să rupem pomul darnic
- facem rost de miere de albine - deja ar trebui să fie pe piață producția de salcâm de anul ăsta
sau, de mare nevoie, se pune 1 kg de zahăr
- 2-3 lămâi galbene, cu coajă groasă
- un vârf de cuțit de țaic aka drojdie de bere (merge și aia deshidratată)
- apă cât cuprinde borcanul fermecat

Ce trebuie să faci, e foarte simplu.
Pune florile de soc în borcan (eu nu le spăl, am doar grijă să nu pun și vietățile conlocuitoare), între o pătrime până la jumătate de borcan, în funcție de cât de concentrată dorești licoarea.
Se adaugă mierea aurie (ori zahărul), sucul de la lămâi - dar stai! nu arunca cojile - taie-le serpișori subțiri și lasă-le la macerat în borcanul în care torni apă doar cât să acopere conținutul.

A doua zi, completezi cu apă rece, amesteci bine (grijă mare să nu spargi recipientul), pui și drojdia la compoziție, îi legi gura cu un tifon, ștergar de bucătărie, ceva, și timp de 2-3 zile lași borcanul la loc călduț și însorit.



Nu uiți de el, îi mai amesteci conținutul dimineața și seara, mai guști puțin din el, să vezi când s-a făcut înțepăcioasă, și faci loc la frigider, pentru sticlele cu suc strecurat.
Dacă ai copii, nu o să ții prea mult frigiderul ocupat :)

Se servește rece, cu ponderație, să nu te prindă acceleratu'.

Face bine la stomac, la ochi, la ficat, la inimă, la piele, la câte și mai câte...

luni, mai 19, 2014

Poezia străzii Franceze din Centrul Vechi

Proiectul „Strada prinde viaţă“ a fost iniţiat de agenţia Graffiti BBDO, cu sprijinul Policolor şi al Primărei Capitalei, şi face parte din evenimentele desfăşurate în cadrul Romanian Design Week (16-25 mai). 
Un proiect interesant prin concept, dar, din punctul meu de vedere, deficitar la realizare...


Dar de ce oare ideile mărețe au o finalizare slabă?

Cum e posibil să scrii pe stradă o poezie pe care să nu o poți citi mergând normal? 
Câte accidente pietonale se vor întămpla oamenilor care vor vrea să citească ce au scris oamenii de la graffiti pe caldarâm?

In fine, poate că asa a fost gândit proiectul, să te facă să mergi ca racul...

Iată și toate versurile, în ordinea firească a citirii:

Frumoasă poveste, nu?


BONJOUR MONSIEUR 
BONJOUR MADAME 
BINE-AŢI PĂŞIT PE MACADAM 
MACADAM CUBIC SCOŢIAN 
PE O STRADĂ FRANCEZĂ 
DIN CENTRUL BUCUREŞTEAN   
OFICIAL PRIMA STRADĂ PAVATĂ 
Şi CANALIZARE ATESTATĂ   
MERGI SIGUR 
HOTĂRÂT 
PE STRADA MEDIEVALĂ 
PROBABIL CEA MAI VECHE DIN CAPITALÂ   
O STRADA MISTERIOASĂ 
DE MITURI CHINUITĂ 
DE TERASE IUBITĂ 
CU DENUMIREA MEREU DIFERITĂ   
DE LA ULIŢA DOMNEASCĂ 
LA ULIŢA IŞCLICARILOR 
LA CAROL ŞI IULIU MANIU 
STRADA DIN FAŢA DUMNEAVOASTRĂ 
A AVUT DE TRAS
PÂNĂ LA ULIŢA FRANŢUZEASCĂ   
DE LA UN CONSUL FRANCEZ
 A PRIMIT NUMELE DE BOTEZ   
UN NUME DESEORI DEFĂIMAT 
PE CARE CU GREU L-A PĂSTRAT   
CU FAIMĂ DE STRADA BÂNTUITĂ 
ŞI TOTUŞI DELOC OCOLITĂ 
DE TURIŞTI ŞI CĂLĂTORI 
BICICLIŞTI SAU PIETONI   
AICI GĂSEŞTI 
PALATUL POŞTELOR 
ACUM NUMIT MUZEUL ISTORIILOR 
BISERICA SFÂNTUL DUMITRU 
ŞI O SEMINŢĂRIE  CU UN ASPECT DE FARMACIE   
DACĂ TE LAŞI CONDUS DE POVEŞTI 
ŞI LA NR. 13 NIMEREŞTI 
AFLI DE PATRONUL STAVRACHE 
CARE CHINUIA FIECARE COPIL ÎN PARTE   
SAU DE SPITALUL CARE VINDEA 
ORGANE ÎN INCINTA INSTITUTULUI DE RECUPERARE   
SUNT MITURI ŞI LEGENDE 
CINE LE MAI CREDE?   
STRADA E O-NVINGĂTOARE 
URMAŞA UNUI INCENDIU MARE 
AŞA CĂ BUCURĂ-TE DE PLIMBARE

Păcat că nu le-a dat prin cap să scrie povestea invers, ca să o poți citi mergând...
Păcat, graffiti și policolor, păcat!



marți, ianuarie 14, 2014

Ghidul utilizatorului de Facebook

e cu poze, normal, pentru că e mai ușor de înțeles si mai puțin de citit :)


pentru folosința celor care vor să fie vizibili, mai ales atunci când e o firmă în spate, atunci -deh- se schimbă treaba, mai este și de citit aici

duminică, ianuarie 05, 2014

paisprezece, 2014...

s-a mai dus un an, vine altul, mult mai frumos...
oare?
la ce semne de scumpire are, parcă nu-ți mai vine a te bucura

pentru cine nu a avut încă timpul necesar unei evaluări a anului trecut, iată un chestionar complet




miercuri, noiembrie 13, 2013

Publicitari in pragul unei crize de infatuare

"După ce am râs la spoturile în care trei publicitari fac mișto de infatuarea creativilor care câștigă premii, iată că a mai venit o tură de material. Campania pentru ADC*RO Awards 2013 continuă și cu o serie de printuri pe acelasi sistem, care prezintă trei personaje, un Creative Director, un Managing Director și un Art Director, și vorbele lor "de duh" către angajați (și către lume, în general). Multe dintre cuvintele alese o să vi se pară cunoscute, desigur, dacă vă învârtiți în lumea publicității... Mesajul "E greu să câștigi. E și mai greu să #RamaiDeTreaba" străbate la fel de bine și aici și își continuă drumul prin căile întortocheate ale creativității românești..." spune iQAds

așa că mi-am permis o completare la infatuarea publicitarilor crizați:


*în amintirea anilor petrecuți în publicitate alături de vedete...

(Acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare!)

marți, octombrie 22, 2013

Abuzativ...

Scriind prea mult, citind mult mai puțin, unii oameni inventează cuvinte pe care alți oameni le copiază identic.
Oamenii ăștia se numesc ziariști.

Iată cum s-a născut cuvântul "abuzativ":


Tot ziariști sunt și cei care înșiră cuvinte fără noimă, la normă?...


Greșeli la sport...

dar și la politică sunt bâlbâiți



Stați pe aproape, că mai vin exemple...