miercuri, iunie 11, 2008

Supercomputer


Supercomputerul militar al Armatei americane, asamblat din componente proiectate iniţial pentru computerele destinate jocurilor video, a ajuns la o viteză de procesare a datelor de peste un milion de miliarde de calcule pe secundă.
Computerul, capabil să realizeze 1.026.000 de miliarde de operaţiuni pe secundă, este de două ori mai rapid decât IBM BlueGene/L, care se află la Lawrence Livermore National Laboratory din California.
După numele de botez Roadrunner (pasărea reprezentativă a statului New Mexico), computerul a costat 133 de milioane de dolari și a fost proiectat şi construit de inginerii şi cercetătorii de la IBM şi Los Alamos National Laboratory din New Mexico.
El va fi folosit în principal pentru soluţionarea problemelor militare secrete pentru a se asigura că armele nucleare vor continua să funcţioneze corect pe măsură ce se învechesc. Roadrunner va fi folosit pentru a simula comportamentul armelor în fracţiunea de secundă dinaintea exploziei.
În plus, computerul va mai fi folosit şi pentru a explora probleme ştiinţifice mondiale cum ar fi schimbările climatice. Viteza Roadrunner le va permite cercetătorilor să testeze modelele climatice internaţionale cu o mai mare acurateţe.
Computerul este un mix neobişnuit de chip-uri folosite în produsele de larg consum şi tehnologii paralele pentru computere. Standardul cel mai performant de calcul se numeşte petaflop, computerul procesând informaţii cu viteza de un milion de miliarde de operaţiuni pe secundă, a fost mult timp un ţel vizat de organizaţiile militare, tehnice şi ştiinţifice din Statele Unite, dar şi de grupuri din Japonia, China şi Uniunea Europeană.
Rulând programe care identifică soluţii în decurs de o oră sau mai puţin (comparativ cu timpul necesar vechilor computere, care putea ajunge şi la trei luni pentru găsirea unei soluţii) , computerele de tipul Roadrunner pot contribui la dezvoltarea ştiinţei şi ingineriei, cercetătorii putând pune întrebări şi primi răspunsuri interactiv şi pot rula experimente imposibile în trecut.
Roadrunner are la bază un design radical, care include 12.960 de chip-uri care reprezintă o versiune îmbunătăţită a microprocesoarelor IBM Cell, şi cipuri special create pentru gadgeturile de gaming Sony PlayStation 3, care sunt utilizate ca acceleratoare pentru porţiuni de calcule.
În plus, Roadrunner mai include procesoare Opteron convenţionale, realizate de Advanced Micro Devices. Roadrunner, care consumă trei megawaţi de energie electrică, echivalentul celei consumate de un centru comercial suburban, are nevoie de trei tipuri de instrumente de programare pentru cele trei tipuri de procesoare ale sale. Programatorii trebuie să găsească o soluţie prin care să ţină ocupate toate cele 116.640 de procesoare ale computerului în acelaşi timp, pentru ca acesta să ruleze eficient.

Niciun comentariu: