joi, septembrie 27, 2007

Indecență...

Termenii contractuali dintre Apple, care domină piaţa vânzărilor digitale de muzică prin intermediul magazinelor online iTunes, şi Universal Music Group (UMG), sunt "indecenţi", potrivit companiei mamă a UMG, grupul Vivendi.
Vivendi este una dintre numeroasele companii mari de media care încearcă să conteste dominaţia Apple pe piaţa de entertainment digital şi încearcă să obţină un control mai mare asupra preţurilor, inclusiv prin negocieri cu distribuitori rivali ai Apple.
"Diferenţele contractuale dintre Apple şi producătorii de muzică sunt indecente. Contractele acordă o cotă prea mare Apple", a declarat directorul general al Vivendi, Jean-Bernard Levy.
În prezent, UMG, cea mai mare companie de înregistrări la nivel mondial, primeşte 0,7 euro din preţul de retail de 0,99 de euro aplicat de iTunes, potrivit Vivendi.
UMG reînnoieşte lunar contractele cu Apple pentru distribuţia de muzică, după ce negocierile pentru un contract pe termen lung au eşuat la începutul anului. Divizia Vivendi poate rezilia contractul cu Apple cu un preaviz de o lună, dar Levy a refuzat să spună dacă UMG este pregătită să renunţe la colaborare.
În luna august, NBC Universal, divizie a General Electric, a decis să nu mai prelungească un contract pentru vânzarea show-urilor de televiziune prin iTune, iar în septembrie compania a încheiat un acord în acest sens cu retailerul online Amazon.
Levy a estimat pe de altă parte că produsele tradiţionale, precum DVD-urile şi CD-urile, vor acoperi, pe termen mediu, sub 50% din veniturile companiilor de editare de muzică. În primele şase luni ale anului, vânzările de muzică în format digital au reprezentat 15% din veniturile totale ale UMG în domeniul muzicii.

Niciun comentariu: