joi, aprilie 17, 2008

Cum să fii insuportabil la serviciu

Ignoră primii cinci colegi care îți dau "bună dimineața".

Incepe ziua de lucru prin a potrivi toate ceasurile din firmă.
Nu contează ca sunt în alte birouri și nici că sunt agățate la 2,5 m înălțime pe perete.

Mergi în lateral spre copiator sau bătând pas de defilare.

Adresează-te cât mai incoerent unui subordonat și sfârșește fraza întrebându-l "Ai înțeles? N-aș vrea să fiu nevoit să-ți spun a doua oară!'

Intră într-un birou în care niște colegi țin o ședință și, în timp ce toată lumea te privește cu iritare crescândă, stinge și aprinde lumina repede, de vreo zece ori.

Timp de o oră adresează-te tuturor celorlalți cu "Gigel".

Pleacă din mijlocul unei întâlniri importante, dar nu înainte de a anunța pe toată lumea că te duci la WC să faci treabă mică.

In timp ce colegul de birou e plecat la masă, mută-i scaunul în lift.

Notează în agenda unui coleg: "Ora 10 a.m. - să nu uit să verific cum îmi stă în colanți".

Umblă cu tastatura în brațe prin firma și abordează orice coleg "nu vrei să facem schimb?"

Repetă următorul dialog cu aceeași persoană de cel puțin zece ori, la intervale scurte "Auzi și tu? Ce? Gata, nu se mai aude!"

Vorbește cu accent (franțuzesc, moldovenesc, ardelenesc) în mijlocul unei conferințe importante.

Găsește aspiratorul și fă curat numai în jurul biroului tău. Cel puțin două ore.

Intreabă-ți singura colegă necăsătorită, cel puțin la două zile, "Da'tu nu te mai măriți?"

Nu uita ca atunci când pleci seara de la birou să le urezi celor care mai au de lucru "Noapte bună!"

Probabil n-o să poți să-ți ștergi ochelarii de cravata șefului.
Dar poți altceva: când te roagă sa-i aduci un raport, spune-i "Numai o clipă, să mă încalț la loc!"

Niciun comentariu: