joi, ianuarie 11, 2007

apple iPhone

Compania americană Apple a lansat iPhone, un terminal mobil care combină caracteristicile unui telefon, ale playerului muzical iPod şi funcţii de mesagerie instant, ceea ce a determinat aprecierea acţiunilor grupului la un nou maxim istoric, transmite Reuters.

Cotaţia titlurilor Apple a crescut cu 8% după lansarea iPhone, la valoarea record de 92,57 dolari, în condiţiile în care acţiunile principalilor competitori de pe segmentul telefoanelor inteligente, Palm şi Research in Motion, au înregistrat scăderi.

Noul telefon are un ecran de nouă centimetri şi utilizează un singur buton, pentru a selecta diferitele funcţii ale iPhone, respectiv ascultarea de muzică, vizionarea de secvenţe video şi de fotografii, tastarea mesajelor instant şi iniţierea apelurilor telefonice. iPhone, echipat cu o cameră foto, este mai subţire decât majoritatea telefoanelor de pe piaţă, inclusiv RAZR, produs de Motorola.

Bateria are o autonomie de cinci ore în convorbire, respectiv 15 ore pentru ascultarea de muzică. Terminalul utilizează sistemul de operare OS X, produs de Apple, poate accesa Internetul prin intermediul unei conexiuni Wi-Fi şi este echipat cu Bluetooth. iPhone va fi disponibil începând cu luna iunie, în SUA, la preţul de 499-599 dolari. În Europa, telefonul va putea fi achiziţionat începând cu trimestrul al patrulea, iar lansarea în Asia este programtă pentru 2008.

Cingular Wireless, divizie a AT&T şi principalul furnizor de reţele wireless în SUA, a încheiat un acord exclusiv cu Apple, privind furnizarea serviciilor pentru iPhone, în Statele Unite. Apple are ca obiecitv vânzarea a 10 milioane de telefoane iPhone în 2008, echivalentul a circa 1% din piaţa mondială, a declarat directorul general al companiei, Steve Jobs.

Lansarea terminalului ar putea afecta vânzările din segmentul superior al telefoanelor multimedia, care include terminalul "Q", produs de Motorola, precum şi telefoanele produse de Nokia şi Sony Ericsson, potrivit analiştilor. Specialiştii anticipează că iPhone poate reprezenta o sursă importantă de creştere a veniturilor Apple. Compania este interesată de diversificarea ofertei de produse, pentru a profita de cota de piaţă de peste 70%, deţinută pe piaţa playerelor muzicale portabile din SUA.

Niciun comentariu: