Motorul de căutare Google va şterge în mod regulat baza sa de date despre internauţii care vizitează paginile sale de internet, pentru a-i ajuta să-şi păstreze anonimatul, transmite AFP.
Google va suprima din baza sa de date informaţiile despre internauţi colectate prin cookies, programe instalate pe anumite pagini web, destinate stabilirii traficului pe internet prin solicitarea unor date privind profilul utilizatorilor. Grupul va şterge şi o serie de elemente componente ale adreselor IP ale internauţilor, coordonate ce permit identificarea computerului utilizatorului.
Conform reprezentanţilor Google, noul sistem va fi disponibil în aproximativ un an. Avocaţii companiei au declarat că sunt onoraţi să anunţe schimbările în ceea ce priveşte politica de confidenţialitate a Google.
Avocaţii au mai explicat că această decizie a fost luată în urma discuţiilor cu experţii în probleme de confidenţialitate din Europa şi SUA.
Un avocat al Fundaţiei pentru libertate electronică a declarat că noul sistem al Google reprezintă un pas important pentru internet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu