marți, iulie 27, 2010

Presa online pe bani


Două știri... înțelegeți voi cum vine treaba

Directorul New York Times, Bill Keller, a declarat într-un interviu pentru ziarul spaniol El Pais că oamenii sunt dispuși să plătească pentru conținutul online. “Publicațiile Financial Times și The Wall Street Journal au arătat că se poate. Și noi suntem destul de încrezători că cititorii se vor conforma”, a spus Keller.
Grupul New York Times a înregistrat o scădere de profit cu 18% în cea de-a doua parte a anului în curs, față de aceeași perioadă a anului trecut. în același timp, compania estimează o majorare a costurilor din cauza creșterii prețurilor la hârtia de ziar, dar și a cheltuielilor de promovare.

Publicația The Times a pierdut două treimi dintre cititori, după ce a introdus o taxă pentru informațiile publicate. Cu toate acestea, scăderea nu a fost atât de drastică precum s-a estimat inițal. Potrivit companiei de monitorizare a traficului Experian Hitwise, vizitele pe site-ul publicației au scăzut, iar "The Times" a menținut doar 33% dintre cititori, informează Reuters.
Se pare că specialiștii se așteptau ca publicația să piardă 90% din cititori, însă cifra a fost mai mică în urma unei oferte speciale: cititorii pot accesa articolele de pe "The Times" la prețuri începând de la o liră sterlină.

Niciun comentariu: