Acţiunile Apple au urcat luni cu 2,5%, la 123,5 dolari pe unitate, după ce compania a anunţat că bateriile cu care vor fi prevăzute telefoanele iPhone vor permite utilizarea acestora un timp mai îndelungat decât estimările anterioare, transmite Reuters.
Astfel, iPhone, care va fi lansat pe piaţa americană la 29 iunie, la un cost de 500-600 de dolari, va putea fi folosit pentru opt ore de convorbiri telefonice şi şase ore de utilizare a Internetului.
Compania anunţase, în luna ianuarie, că iPhone are o autonomie de cinci ore de convorbiri telefonice.
Ecranul telefonului, care ar fi trebuit să fie din plastic, a fost înlocuit cu sticlă rezistenţă la zgârieturi, a mai anunţat compania.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu