Producătorul japonez de aparatură electronică de consum Matsushita Electric Industrial îşi va schimba numele în Panasonic, la 1 octombrie 2008, pentru a profita de recunoaşterea internaţională a celui mai cunoscut brand al său.
Matsushita este cel mai mare producător de televizoare cu ecrane pe bază de plasmă la nivel mondial şi va investi 94 de miliarde de yeni (857 de milioane dolari) pentru construcţia în Japonia a unei fabrici de cipuri pentru camerele video digitale.
Totodată, producătorul japonez va schimba şi brandul sub care sunt comercializate unele electrocasnice pe piaţa japoneză din "National" în "Panasonic".
În prezent, producătorul poartă numele fondatorului său, Konosuke Matsushita, care a pus bazele companiei în urmă cu 90 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu