Chartered Institute of Journalists din Marea Britanie le-a cerut bloggerilor şi persoanelor care practică jurnalismul cetăţenesc să dea atenţie riscurilor cauzate de colectarea de informaţii şi să se retragă atunci când situaţia devine periculoasă.
Avertismentul transmis de organizaţia britanică vine în condiţiile în care un chinez a fost ucis în timp ce filma o confruntare între sătenii chinezi şi oficialii guvernamentali. Potrivit agenţiei chineze de ştiri Xinhua, poliţia a reţinut 24 de inspectori municipali după moartea directorului executiv al unei companii de construcţii. Bărbatul filma confruntarea dintre inspectori şi săteni, care protestau în legătură cu modul în care erau depozitate gunoaiele rezultate din activitatea de construcţii. Potrivit rapoartelor, inspectorii l-au atacat pe bărbatul care filma, acesta fiind transportat ulterior la spital, unde a fost declarat decedat.
Chartered Institute of Journalists - care le-a cerut bloggerilor şi persoanelor care practică jurnalismul cetăţenesc să fie atenţi la riscurile cu care se confruntă şi să se retragă atunci când situaţia devine periculoasă - a solicitat organizaţiilor de ştiri, care îi încurajează pe cititori şi telespectatori să trimită conţinuturi proprii cu ştiri de ultimă, să se gândească dacă îşi vor asuma responsabilitatea în cazul în care vor mai apărea incidente similare.
"Probabil că se va întâmpla ca aceste organizaţii să analizeze situaţia şi să protesteze, spunând că astfel de situaţii nu au nicio legătură cu ele. Cei care practică jurnalismul cetăţenesc ar face bine să conştientizeze că sunt pe cont propriu dacă li se întâmplă ceva în momentul în care încearcă să strângă informaţii pentru o organizaţie care nu îi plăteşte, nu le asigură stagii de pregătire şi nu le oferă echipamente sau consiliere în ceea ce priveşte securitatea", a spus Dominic Cooper, secretarul general al institutului.
Chartered Institute of Journalists este unul dintre cele mai vechi foruri ale jurnaliştilor din întreaga lume şi s-a înfiinţat, sub numele National Association of Journalists, în 1884, primind recunoaşterea oficială din partea reginei Victoria a Marii Britanii şase ani mai târziu, printr-o Cartă Regală.
Institutul este o organizaţie a profesioniştilor, dar acţionează şi pentru protejarea intereselor membrilor săi la locul de muncă, derulând şi campanii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale jurnaliştilor.
Divizia internaţională a Chartered Institute of Journalists are membri în peste 30 de ţări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu