Tempo Advertising vrea să îşi completeze echipa de creaţie prin cooptarea unui nou director de creaţie, poziţie ocupată anterior de Miguel Concalves, motiv pentru care a recurs la o strategie de recrutare mai puţin convenţională, prin intermediul unui videoclip postat pe YouTube.
"Ideea? Ne-a venit într-un minut şi a fost făcută într-o oră. N-a fost nimic plănuit, nu face parte dintr-un plan mai larg de racolare", menţionează membrii echipei creative a Tempo Advertising. După plecarea lui Miguel Conclaves, fostul director de creaţie al Tempo Advertising, echipa recunoaşte că "e adevărat că ne trebuie un director de creaţie, dar n-avem speranţe prea mari să găsim unul în România. Nu pentru că n-ar fi, dar cei pe care îi respectăm noi sunt deja în alte agenţii. Dacă se hotărăşte vreunul dintre ei să vină la noi, îl primim cu braţele deschise. Dar nu vrem să ascundem faptul că încercăm să găsim tot un stranier, de aceea o să facem în curând şi varianta în limba engleză" a clipului.
Despre videoclipul deja postat pe YouTube, reprezentanţii agenţiei spun că "ideea aparţine creaţiei şi filmuleţul a fost făcut în primul rând ca să ne distăm noi, cei din agenţie".
Recent, Tempo Advertising a finalizat un proces de rebranding în urma căruia agenţia are un nou logo, barca cu opt vâslaşi emblemă a agenţiei fiind transformată într-un obiect de artă de artistul David Gerstein. Tempo Advertising este o agenţie de publicitate înfiinţată în 1996, al cărui acţionariat aparţine integral lui Dragoş Grigoriu. Cifra de afaceri a agenţiei pe anul 2007 a fost de 14,5 milioane de euro (43 milioane euro capitalizat).
Tempo oferă servicii de creaţie, client service, strategie, research, producţie (audio-video, print), BTL (event marketing, consumer, trade promotions), media, PR (Rogalski Grigoriu Public Relations) şi Interactive.
Portofoliul agenţiei include atât companii locale, cât şi internaţionale: Agricola bacău, Alka, Atlas Corporation, Autoklass Center, Aviv Ocif, Băneasa Investments, Boom, Cetelem, Confidential Business, European Food, Ficosota-Syntez, Kiwi Finance, Heidi Chocolate Suisse, Ital Food, Orange, Petrom, Poşta Română, Raiffeisen Bank, Romcanada, Scandic Distilleries, Tassullo, Tenaris Silcotub, URBB şi Zwanenberg.
Un comentariu:
n-ai pus titlu
Trimiteți un comentariu