Comisia Europeană a aprobat marţi, preluarea companiei de publicitate pe Internet DoubleClick de către Google, pentru 3,1 miliarde de dolari, considerând că tranzacţia nu va afecta concurenţa de pe piaţa de profil, în pofida obiecţiilor unor companii rivale.
Google a obţinut, anterior, acordul autorităţilor de reglementare din Statele Unite.
"În urma unei investigaţii aprofundate, Comisia a stabilit că preluarea DoubleClick de către Google nu va exercita presiuni în domeniul concurenţei", se arată într-un comunicat al CE.
Google deţine în Europa cea mai puternică poziţie în domeniul serviciilor de căutare pe Internet, la mare distanţă de concurenţii săi, iar achiziţia a fost contestată de companii precum Microsoft, Yahoo şi AOL.
Unificarea operaţiunilor celor două companii nu va duce la marginalizarea concurenţiilor Google în domeniul serviciilor de publicitate, a precizat Comisia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu