Recunosc, mă fascinează natura umană...
Când eram mic și mă duceam la meciurile de fotbal pe stadionul din Crâng (!), nu prea reușeam să văd golurile...
Erau mai interesanți oamenii din jur, cu ticurile, mimica, semințele, steagurile și tobele lor.
Mi se mai întâplă și acum, la câte o piesă de teatru sau la cinematograf, să fiu mai atras de spectacolul uman decât de acțiunea pentru care am ajuns în acel loc.
Încerc să-mi dau seama ce fel de oameni sunt cu adevărat cei care poartă niște haine și au un anumit statut social.
Acum, în ultima vreme, mă amuz cu netul. Citesc bloguri ale unor oameni mai mult sau mai puțin importanți... Și mi se pare că deja pe unii dintre ei i-am văzut deja. Și le recunosc măștile...
Nu vreau să fiu justițiar sau Polițistul Limbii Române, dar mi-aduc aminte de dl. Pruteanu...
Chiar dacă este interesant conținutul, greșelile de exprimare, gramatică și scriere îi dau de gol pe unii și îi arată așa cum sunt defapt: superficiali și inculți, în ciuda poleielii sub care vor să se ascundă... Ce copilărie tristă au avut, de nu au știut învăța la timp cum să scrii și să vorbești corect. Și câte cărți minunate nu au citit...
Parcă îmi pare rău de ei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu